Administrația Joe Biden a reiterat, marți, preocupările privind situația umanitară gravă din Fâșia Gaza, în contextul ofensivei militare israeliene, și a cerut armatei israeliene să faciliteze accesul convoaielor cu asistență, criticând și activitățile israeliene de colonizare în Cisiordania.
”Continuăm să fim profund preocupați de raportul ONU care indică faptul că foametea este iminentă în Fâșia Gaza. Acest raport arată clar că volumul asistenței în Gaza este insuficient. Trebuie să facem mai mult, trebuie să dublăm eforturile pentru a ne asigura că asistența ajunge în locurile unde este necesară, am mai spus acest lucru și ieri – pe căi terestre, prin operațiuni aeriene și pe baza viitorului coridor maritim”, a declarat Vedant Patel, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington, într-o conferință de presă.
La rândul său, Karine Jean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Președinției SUA, a cerut Israelului să permită ”accesul nerestricționat” al convoaielor umanitare.
Întrebat cum abordează Statele Unite problema atacurilor constante ale Israelului, în ultimele decenii, asupra palestinienilor, inclusiv în Fâșia Gaza, Vedant Patel a amintit că Washingtonul condamnă în mod constant atât atacurile comise de grupurile militante Hamas și Jihadul Islamic, cât și activitățile israeliene de colonizare în Cisiordania.
”Vreau să spun două lucruri: atunci când vorbim despre dreptul Israelului de a se apăra, de dreptul Israelului la securitate, când vorbim despre dreptul de a se apăra de grupuri teroriste, precum Hamas și Jihadul Islamic, care au comis atacuri teroriste asupra cetățenilor israelieni, cel mai recent pe 7 octombrie, când este vorba despre extinderea coloniilor, despre activitățile coloniștilor, pe care le considerăm intruzive, periculoase și nechibzuite, noi nu ne-am limitat în exprimare. Îmi amintesc că, în urmă cu câteva săptămâni, secretarul de Stat s-a pronunțat foarte clar asupra punctului nostru de vedere, considerăm extinderea coloniilor ca fiind incompatibilă cu legislația internațională, considerăm că activitățile de acest fel sunt împotriva intereselor de securitate ale Israelului, sunt împotriva a ceea ce noi credem că este obiectivul comun al soluției a două state, iar israelienii și palestinienii pot beneficia de justiție în măsură egală, la fel și în privința păcii și securității”, a subliniat Vedant Patel.
Pe fondul preocupărilor referitoare la planul Israelului de lansare a ofensivei terestre în orașul Rafah, o echipă a Guvernului israelian se va deplasa la Washington pentru discuții despre protejarea civililor palestinieni. Din echipă vor face parte, conform cotidianului Haaretz, ministrul Afacerilor Strategice, Ron Dermer, și Tzachi Hanegbi, consilierul pentru Securitate Națională al premierului Benjamin Netanyahu.
Armata israeliană continuă intens ofensiva în Fâșia Gaza. Cel puțin 50 de militanți islamiști au fost uciși în cursul unei operațiuni asupra Spitalului Al-Shifa din orașul Gaza. Bilanțul ofensivei israeliene a ajuns la cel puțin 31.819 morți și 73.792 de răniți.
Secretarul de Stat american, Antony Blinken, se află din nou în turneu în Orientul Mijlociu și va avea întâlniri în Arabia Saudită și în Egipt în cadrul eforturilor de obținere a unui armistițiu între Israel și grupul islamist palestinian Hamas.
Într-un alt incident, produs în nordul Israelului, doi militari israelieni au fost răniți marți în urma unor atacuri cu rachete lansate de militanți Hezbollah, din sudul Libanului, spre localitatea israeliană Manara.
Foto: Profimedia
Citește și:
AXIOS.COM: Biden i-a transmis în privat lui Netanyahu că nu încearcă să îl înlăture de la putere